Mihai Morar, regretul meseriei alese: ”Nu va faceti idoli din persoane publice!” Ce spune despre salariu

Ne-am întâlnit cu Mihai Morar într-o zi de vineri, la radio, după matinalul pe care îl are la Zu, cu Daniel Buzdugan. ”Mă scuzați că am întârziat, acum am ieșit din direct. Vă servesc cu o cafea, cu o apă?” Acesta a fost primul impact iar, după aceste amabilități care s-au lăsat cu apă și cu cafea, ne-am retras în biroul lui. ”Ultimul pe dreapta!”, ne-a spus! După ce s-a închis ușa, am intrat în Universul lui Mihai Morar, despre care ne-a vorbit în interviu, așa cum ne-a vorbit și despre familia lui, despre copilărie, despre călătoriile pe care ar vrea să le facă. Am vorbit mult și despre multe.

Mihai Morar, regretul meseriei: Mi se pare că ne sălbăticim foarte mult

Cum este Mihai Morar de astăzi față de Mihai Morar de acum câțiva ani când a venit în București?
E foarte bună întrebarea, chiar săptămâna trecută când am împlinit 36 de ani, adica fix jumătate din ei petrecuți acasă, în Baia Mare, și cealaltă jumătate, următorii 18, petrecuți în București, mă gândeam la asta. Cumva am făcut un majorat cu mama și un majorat de capul meu. Sunt multe lucruri schimbate, cred că sunt mai slab decât acum 18 ani când am venit în București, mai puternic din alte puncte de vedere, mai călit, dacă vrei. Viața asta în București te face să ai din ce în ce mai puțini prieteni, oameni de încredere și cu toate astea încerc, ca în Universul ăsta al meu în care trăiesc, să nu-mi pierd visele, dacă prietenii mi selectez mult mai mult. Încerc să am multe din visele majorului de la 18 ani când am plecat din Baia Mare.

Care este bagajul cu care ai venit de acasă și aici mă refer la lecții de viață pe care le-ai păstrat și pe care vrei să le transmiți mai departe copiilor tăi?
Să nu mă însor cu o bucureșteancă, dar eu tocmai asta am făcut. Glumesc!:)) Eu am mai scris asta la un moment dat, pe Facebook. Dacă am învățat ceva de la ai mei e faptul că ei au fost niște oameni cinstiți toată viața. Tata care a avut și funcții la un moment dat, putea să profite. El la Revoluție avea vârsta pe care o am eu acum. Era momentul în care putea să facă o grămadă de chestii cu ajutorul funcției pe care o avea. N-a făcut asta și am avut perioade când am dus-o destul de greu. Veniseră anii ăia în care eu aveam admiterea la liceu și dacă nu făceai meditații nu era ok. Tata pe lângă job mai mergea în Ungaria cu autocarul de unde aducea chestii pe care le vindea în România. Ceea ce făceau, de altfel, o grămadă de alți părinți din generația noastră. Așadar, dacă ar fi să vorbesc despre lecția pe care am primit-o de la ai mei, asta a fost… Ei cumva au dormit liniștiți. Nu știu dacă cinstea sau onoarea sunt două cuvinte prea mari pentru mine, dar ei chiar sunt doi oamenii de onoare. De altfel, eu în Baia Mare aveam o situație mai bună decât ai mei, în sensul că în ultimii ani de liceu, câștigam mai mult decât ei doi la un loc, din joburile pe care le aveam: scriam la ziar, lucra la radio…